Pentru o experienţă completă de navigare, te rugăm să activezi JavaScript în browserul Web.
ACASADESPRE MINEFINE ARTGRAPHIC DESIGNGALERIE CONTACT
01 EXPOZITIE AFISE.jpgAFISIANUFI-Vernisaj.jpg04 EXPOZITIE AFISE.jpg
Afișe din expoziție
Lucia Nicoară, director al Teatrului Național din Timișoara, 2004 / Ileana Pintilie, critic de artă / Pavel Vereș, autor expoziție.
Aspecte din expoziție, Galeria Helios, Timișoara 2004
studiul formei 1983-1985
ipostaze 1987-1988
AFISIANUFI 2004
trăirile obiectului 1986
fereastra cruce 1989-1990
podul 2008
începuturile 1978-1982
1
2
Afișul de teatru - memorie vie a evenimentelor
Ileana Pintilie

Existența afișului ca anunț public este mult mai veche decât aceea a afișului specializat, dar explozia acestui gen datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când împăratul Franței, Napoleon III, împreună cu prefectul Haussmann au decis modernizarea Parisului după un plan urban bine conceput. Cu această ocazie au apărut pretutindeni pe străzile metropolei “coloane“ pentru afișaj, niște construcții urbane destinate a găzdui civilizat acest tip de anunțuri. La început exista chiar un anume cod al culorilor care însoțea afișele, inițial concepute exclusiv dintr-un text scris; astfel anunțurile imperiale erau tipărite pe hârtie albă, afișele de operă erau tipărite pe hârtie galbenă, iar cele destinate comediilor, pe suport verde.

Mult timp afișul a fost considerat ca un gen al artei efemere, fiind strâns legat de actualitatea unui eveniment artistic, actualitate pe care putea să o piardă simultan cu el. Treptat însă, prin faptul că aceste afișe au început să fie create chiar de artiști, calitatea vizuală a pieselor în sine a crescut corespunzător cu calitatea acestora din urmă. Printre întemeietorii afișului modern, care exploatează forța imaginii ca pe un mesaj aparte, se numără fără îndoială Henri de Toulouse-Lautrec și Jules Chéret.
Afișul joacă un rol de semnal comunicând un anume conținut prin intermediul vizualului; în același timp el este considerat un loc de întâlnire a diferitelor coduri și semnificații transpuse într-un limbaj simbolic. Stăpânind mai multe domenii culturale - exprimarea prin cuvânt și prin imagine - afișul transmite idei și informații într-un tot coerent, dar prin mijloace artistice. Elementele vizuale, cum ar fi compoziția, linia și pata de culoare, ritmul, planurile, materialitatea sunt organizate după legile creației plastice. Dar aceste elemente devin în același timp și semne și simboluri care metamorfozează conținutul ideatic și-l transpun într-un amalgam de senzații artistice pe care receptorul le analizează.

Pentru afișul de teatru, acest conținut simbolic se grupează în jurul piesei făcând aluzie la conținutul ei; într-o formă mai directă sau mai voalată, creatorul de afiș face o trimitere la piesa de teatru. Afișul reprezintă de fapt o sinteză a acestui conținut exprimat prin mijloace artistice, fiind întotdeauna o creație în sine. Ar putea fi comparat într-o oarecare măsură cu grafica de carte, însoțind textul scris, dar spre deosebire de aceasta, în care există o maximă libertate de creație, în cazul afișului artistul trebuie să țină cont de precizia și scurtimea mesajului care trebuie citit dintr-o dată pe stradă sau în alte spații publice. Pe cât de scurt și precis trebuie să fie mesajul scris, pe atât de percutant trebuie să fie mesajul vizual. Limbajul artei afișului structurează viziunea privitorului asupra lumii înconjurătoare.


Frieder Mellinghoff, Plakate - die Schöne Bilder für die Strasse,
în volumul “Paris - Belle Époque“, Recklinghausen, 1994.
LARRY THOMPSON.jpgIONA.jpg
AFIȘIANUFI 
expoziție de afișe concepute pentru 
Teatrul Național din Timișoara, 
Galeria Helios, Timișoara 2004