Pentru o experienţă completă de navigare, te rugăm să activezi JavaScript în browserul Web.
ACASADESPRE MINEFINE ARTGRAPHIC DESIGNGALERIE CONTACT
TRAIRILE OBIECTULUI-DESEN V.jpg
Trairile obiectului V, 1986
TRAIRILE OBIECTULUI-DESEN IiV.jpg
Trairile obiectului IV, 1986
ESEU ASUPRA AŞTEPTĂRII ÎN MATERIE
Suntem, cu desenele lui Pavel Vereş, în faţa unei aşteptări; o îndelungă şi meticuloasă lucrare a atenţiei şi a răbdării, o antrenare în starea de veghe a privirii, o neîncetată încercare de echilibru în raportul cugetului cu lumea ochiului, o odihnă lucidă şi activă pe lucrurile pământului în căutarea întregului rotund al lumii. Desenele lui sunt urmele combustiei acestei aparent liniştite aşteptări. Cu ele artistul, în mod evident, nu se află în locul pe care îl caută şi n-a primit revelaţia aşteptată. Cu aceste desene, cu aparenţă de studii ale formelor şi ale materialităţii diverse a materiei, el se antrenează în aşteptare, face o conştienţă încercare de însumare a părţilor vizibile pe care ochiul lumii trebuie să le înveţe pentru a-şi depăşi mirarea.
Artistul studiază varietatea şi echivocul materiilor din regnurile pământului. Spice şi sfori, bureţi de mare, fructe uscate, hârtii şi cârpe delabrate. Palpabilul materiei este iluzoriu, ca în cazul norilor. Dar şi semnificaţia aluziv-alegorică a lucrurilor e o metafora ieşită din uz. El pare a fi depăşit faza picturii de tip “olandez", cu naturi moarte etalate cu precizia, concreteţea şi ironia fabulei (lucrările expuse la personala sa de la Timişoara, din 1985); desenele de acum au, uneori, fineţea unor detalii infime, nesemnificante, din pasteluri de Renoir, Degas sau Watteau. Citirea iconologică a semnificaţiilor ascunse, disimulate sub metaforele corporale ale obiectelor, a devenit, în faza acestor desene, inoperantă. Artistul se concentrează tot mai mult pe aparenţa anonimă a materiei, ajungâdnd pînă la dezindividualizarea completă a obiectului. Motivul" rămâne, în aparenţă, forma nudă : buretele de mare e o rocă polimorfă, o sferă imperfectă sau o simplă torsadă. În această situaţie, anonimatul obiectului încarcă forma cu alte semnificaţii, obligind-o să întruchipeze concepte. Aici artistul se opreşte, în incertitudinea de cumpănă a unei intersecţii, şi aşteaptă.
El ştie că lumea materiei este vălul frumos colorat al aparenţelor înşelătoare, dar ochiul său nu e încă descumpănit de conştientizarea mirajului pe care i-l dau frumuseţile trecătoare ale lumii. El ştie, totodată, că şi în lucruri câte o idee îşi face încercarea" şi că în parte poţi regăsi întregul indivizibil al lumii dacă ştii să vezi chipul adevărat al lucrurilor, fiind mereu tu însuţi o fiinţă întreagă. Dar, situându-se cu bună conştiinţă în toate acestea, ochiul artistului n-a făcut încă punte reală lumii cugetului său, n-a căpătat deschiderea interioară. E drept, în căldura desenului şi în eclerajul subtil, infuzând lumina în spaţiu şi în materie ca pe un aer firesc, ca o respiraţie pseudo-organică a lucrurilor, intuim deja o atitudine de discreţie, ceva vecin cu resemnarea de a desena deocamdată numai ceea ce se vede, ca pe un fel de canon al aşteptării în trup, al conştiinţei treze, al privirii mereu atente.
Artistul îşi caută modelul. Nu se lasă tentat nici de întruchiparea formală a abstracţiunii conceptului şi nici nu-i stă în fire a plonja în sfera uitării de sine a instinctelor. Căutarea sa e răbdătoare, intim atentă la tot ce poate fi semnal prin transparenţa lucrurilor şi stăruitoare în benefica încredere că ceea ce este căutat acum va fi găsit cîndva. Această căutare are firescul său ; e o vârstă a creatorului, o stază în sublimarea atenţiei, ceva similar cu a surprinde în atelier, în preajma naturii moarte", raza de lumină oblică, optimă pentru a echilibra orizontala şi verticala compoziţiilor făcute în tihna tainică a aşteptării.
Anca Vasiliu
Trairile obiectului XI.jpg
studiul formei 1983-1985
ipostaze 1987-1988
AFISIANUFI 2004
trăirile obiectului 1986
fereastra cruce 1989-1990
podul 2008
începuturile 1978-1982