ATELIERDESPRE MINEARTA VIZUALAGRAPHIC DESIGN MULTIMEDIACONTACT
Dimineata de vara - 1981 CAPITE-A
poarta semn
studiul formei
ipostaze
fereastra cruce
podul
afisianufi
ascuns în transparență
diverse lucrări
Expoziția de pictură, POARTA SEMN, Galeria Helios, Timișoara, 1981
Absolvent din 1975 al Facultăţii de desen din Timişoara, Pavel Vereş s-a făcut remarcat prin participările susţinute la expoziţiile de tineret, la cele judeţene şi republicane din ultimii ani. Definirea sa progresivă ca pictor alături de o pleiadă de tineri valoroşi care activează în această parte a ţării, a făcut ca la 27 de ani, în 1981 să obţină pe merit calificarea de membru al U.A.P.  Tot în acest an el a considerat potrivită deschiderea unei expoziţii porsonale, care, de fapt, asigură un prim contact mai consistent cu publicul. Expoziţia sa de la Galeria „Hellios” demonstrează realizări certe ale etapei actuale de creaţie şi căi posibile de evoluţie.
Încadrat ca preocupări în fenomenologia  mişcării artistice româneşti a ultimilor ani, artistul utilizează într-un mod firesc elemente de recuzită plastică şi simboluri întîlnite în acest context, din fericire transpuse personal. E vorba în fond de oinfluenţă cromatică, caracteristică vîrstei, selectivă şi subiectiv valorificată. Pornind de aici, Pavel Vereş se caută pe sine şi aşa, cum bine sesizează el însuşi, se află în stadiul unui început - care după pă-rerea noastră poate  fi calificat ca stadiul primelor împliniri artistice definitorii (în tentativa „ de iniţiere a unui drum personal).
Armoniile cromatice potolite, tonurile căutate, tratarea sensi-bilă a suprafeţelor constituie un suport profesional, de bun augur pentru figurativul conceptual, simbolic şi poetic pe care-l explorează    artistul.    Câteva „jocuri” conceptualiste  premergătoare se constituie ca imagini, cîmp al unei scrieri plastice („Căpiţă”, “Loc pentru căpiţă” ş.a.), pregătind trece-rea   spre   intenţiile   şi realizările , mai    complexe, („Lăcaş în cîmpie”, „Poartă albă”). Cîmpia, pămîntul, orizonturile nedefinite şi cerul, omul prezent în   peisaj se înscriu în relaţii armonice de orizontale si verticale cu sugestii de atmosferă   şi nostalgii   ale   unui    infinit spaţial    pur în care omul trăieşte o fericită şi proaspătă simbioză   cu spaţiul, şi natura.
De la evocarea unui spaţiu istoric („Poartă de istorie”, „Cetate”) până la definirea unui spaţiu pur („Înălţare”), Pavel Vereş cîştigă o siguranţă remarcabilă de exprimare. O asemenea siguranţă, care implică şi o tentativă de desăvîrşire în elaborarea imaginii, capătă amplificare în compoziţii mai complexe ca „În câmp”, „Dimineaţă de vară”, „Călătorul”, „Popas”, compoziţii în care omul şi natura , devin un tot organic.
Calităţile picturii sale de acum, înclinaţia spre sensibilitate cromatică, căutările de viziune, ni-l arată pe Pavel Vereş drept un pictor dotat şi pasionat, capabil de o frumoasă evoluţie.
Ciprian Radovan  (Publicat în "Drapelul rosu", 13.09.1981)
CLADITUL CAPITELOR - 1980-B CALATORUL - 1980-A
Obsesia tuşei decise, a desenului ferm, a compoziţiei unitare şi elaborate pot fi semne că pictura lui Pavel Vereş descinde din grafică. Dar, pornind cu aceste date „native”, el şi-a îmbogăţit paleta, şi-a structurat-o la lecţia lui Bernea şi a ultimilor experimentatori din plastica româneasca, preluând simboluri şi procedee şi topin-du-le, într-o viziune sui generis. Căci dacă pictura sa a cantonat la asemenea procedee de ultima oră, ea se revendică şi de la structurile umanismului renascen tist şi contemporan, ce pun în centru fiinţa umană, ca punct peren al universului, al lumii înconjurătoare. Din acest dialog între fiinţă şi natură se iscă un accent când dramatic când poetic. Omul lui Vereş nu este doar o figură anonimă, ci el însufleţeşte peisajul lâsându-se la rîndul său atins de aripa acelui peisaj. Dacă omul său este, mai întotdeauna, un solitar în peisaj, existând acolo, peisajul însuşi se animă. Punct mişcător, erou meditativ, omul în peisajul sâu pictural învie un uni vers de gândire şi simţire, prin culoare, prin modalitatea de expresie. Există o temă - cheie a acestei picturi - a omului ce porneşte spre o lumină (vezi „Semn pentru o chemare”). Acolo, mergînd, el îşi află înţelesul eului, al întrebărilor sale, căci e chemat de ceva, de o iluzie, de un vis neaşteptat ce trebuie atins. Este fermecător să descoperi în această pictură tocmai această tentaţie o fiinţei de a fi în natură şi prin natură, surprinsă intr-o suită de tablouri : „Popas”, „În cîmp”, „Dimineaţă de vară”, „La cai”, „Călătorul”,
„Intimitate”, în care subtextul simbolic este evident prin trimiterile la semn, la semnificant, sugerat prin acele coline,  
lăcaşuri tainice, prin acele porţi şi intrări secrete, ce par a fi foraje în materia planetei, în timpul ei imemorial şi tăinuit. Asemenea motive şi semne picturale revin în tablourile lui Vereş, semnificând căpiţe, ruine, caii din vis, porţile albe, colinele, eşarfa etc., după cum cerurile sale sugerează, alături de orizontalitatea cîmpiei, sentimentul cosmic al solitudinii fiinţei în univers, dramatica sa ipostază de a fi căutător al tainelor naturii şi al tainelor vieţii. Ceea ce devine un auxiliar de preţ al acestei viziuni personale este însăşi culoarea, in pastă netedă, netă, de galben şi oranj, de brun şi verde, vibraţia culorii fiind stinsă, diafană, niciodată apăsătoare, dând senzaţia unei naturi calme, potolite, văzută în plină lumină, ce poate ascunde, însă, când nici nu te aştepţi, forţe secrete subpământene, mistere greu de descifrat.
Intre rigoare clasică şi accente simbolice, între realitatea peisajului nud şi alegoriile sale, între elemente de modernitate ca viziune şi structuri austere, de ţinută clasică, Pavel Vereş se dovedeşte a fi un elastic elaborat, un lucid cu accente poetice, obţinute fără efort, ţâşnind parese dintr-o conştiinţă limpede, echilibrată, ce poartă în ea pecetea unui lirism autentic, a unei gestici poetice lăuntrice, pe care universul înconjurător i le provoacă, silindu-l pînă la urmă să-şi descopere la rându-i propriul univers plastic, propria gândire personală, semnificată în nişte puncte de foc, în nişte „focare” şi într-un efort de „înălţare” vertiginoasă a ideilor intime ce-l obsedează.
Radu VOINEA  (Publicat în Revista Orizont, 25.09.1981)
fine art project
Acesta a fost începutul