Arta vizuala - pavelveres.ro

M-am gândit cum s-ar putea interpreta lucrările artistului Pavel Vereș daca le-am scoate din cartea pe care o semnează împreună cu Robert Șerban,Ascuns în transparență, apărută la Editura „Polirom” în acest an, și le-am așeza pe simeze.... Dar ele au și fost organizate într-o expoziție la Timișoara, unde locuiesc cei doi artiști și pe care, se pare, îi leagă o mai veche prietenie...

De altfel, Robert Șerban a și scris un important fragment al lucrării sale de licență, de la sfârșitul Facultății de Artăși Design, din Timișoara, despre arta lui Pavel Vereș, fixându-l în generația optzecistă a artiștilor de aici; lucrarea a fost tipărită într-un interesant album, despre care s-ar cuveni săși scriu cândva. Să ne întoarcem, însă, la prima afirmație cu care am făcut intrarea în textul de fațăși să mai precizez că expoziția timișoreană s-a făcut doar cu prilejul lansării cărții și, evident, a fost însoțită de poezia rostită de prietenul poet al lui Pavel Veres. Care face, cu ocazia lansării, precizarea că participarea lor la acel construct se păstrează într-o independență, a unuia față de celălalt, atât cât linia de demarcație să nu se observe cu ochiul liber, acesta având mai ales misiunea să cerceteze ce se ascunde în spatele transparenței lucrărilor lui Pavel Veres, luându-le acestora până la urmă seama.

Mi-a plăcut această cristiană a lui Robert Șerban printre evidențele de care te prinzi mai ales după ce intri în substanța cărții: el a vrut să obțină un obiect de artă în care să îmbrace o antologie, de autor am crede, iarăși lăsați să tragem nădejdea că instinctul nu ne părăsește și poate ni se confirmă supoziția. Antologia este, însă, supervizată de Mircea Mihăieș, cel care lasă impresia, prin cuvântul său de introducere în textul cârtii de față, că ar cam fi tutorele poetic al lui Robert Șerban de-a lungul întregii sale evoluții poetice; numai cineva care știe traseul acesteia poate să afirme: „Aproape fiecare poem al lui Robert Șerban conține o fabulă, o istorie, un design interior care le face compatibile cu deja invocatele povestiri vizuale ale lui Pavel Vereș”. Acesta este și motivul pentru care am forțat un exercițiu de detașare a imaginilor din carte de textul care le însoțește, pentru că, oricât de abstract s-ar exprima, de cele mai multe ori, există o narațiune căreia cu greu pot să-i facă față, să o obtureze către starea pură a unei percepții la care să nu participe decât o presupusă stare de emoționalitate, aflatăși aceasta în imponderabilitate. Astfel se și deschide cartea, cu imaginea unor mere al căror contur se prăjește în cuptorul manevrelor din calculator... sub acțiunea acestora nu rămâne decât ideea a ceea ce au fost! Poezia de pe pagina următoare, în deschidere, asta vrea să ne și spună, că, după Robert Șerban, ea este ceea ce rămâne din viață după ce o trăiești. E o ars poetica valabilă pentru amândoi artiștii, în fond amândoi niște minimaliști ai imaginii, o schiță în definitiv, unde încap mai ales acele lucruri despre care nu mai este cazul să vorbești, să le arăți cu degetul, pentru că aceste amănunte sunt subînțelese, cădem de acord că nu mai are rost să le invocăm, noua realitate se sprijină pe ele, dar este altceva! O singură dată pictorul face o excepție, când se răsucește pe călcâiele creației spre copilărie și umple pagina cu desenul acesteia.

Deasupra și dedesubtul realității poetice

Tehnica folosită de Pavel Vereș este cu precădere una de imitare a colajului. Pe o imagine prelucrată în calculator, cum este aceasta, sumbră, de la paginile 16/17, unde silueta umană, decupată din zid, se estompează în oglinda de umbre a unui câmp mai degrabă cețos, intervențiile din afară – strălucirea unor puncte ori linii de aur, silueta unei pasări planând înspre adâncimea opacă a tabloului sub amenințarea fulgerului roșu, parcă lipit de marginea lucrării, dau o veridicitate stranie întregii lucrări. Mai rar o asemenea ieșire din scenă, mai degrabă dârză, decât afectată de singurătate, face legătura cu textul, același, reluat ca temă de fiecare dată, sub toate aspectele, variantele, aluviunile, căutările lui Robert Șerban, ce se cer mereu judecate la limită. Dacă timpul ar fi imaginat ca un râu, atunci pe un mal ar curge viața, iar pe celălalt moartea, două personaje la fel de puternice, sfidându-se una pe alta. Cum să construiești, însă, un discurs despre moarte din pensulații, linii, jucând în calculator disponibilitățile unei oferte ce se lasă cu greu intuite? La această întrebare, se pare, vrea săși răspundă Pavel Vereș sub teroarea trăirilor poetice ale lui Robert Șerban! Poemul se construiește anecdotic, așa cum precizează la un moment dat Mircea Mihăieș, ceea ce nu-și permite imaginea cu care se însoțește, aceasta virând mai întotdeauna de la foarte delicatele vălătuciri de griuri, ori de la pensulațiile calde de galbenuri, topite în textura lucrării, peste care se ivesc siluete umane, la opacele câmpuri întunecate, unde se desenează aceleași siluete, mult simplificate de data asta, aproape matisseene. Pentru că am amintit mai înainte că tehnica la care face apel Pavel Vereș este cea a colajului, remarc și căutările, nevoia găsirii unor semnificații ce ar trebui să vină în întâmpinarea textului poetic, cum scriam puțin mai înainte. Când acesta se derulează în fața personajului ca un câmp ce-și estompează scrierea, trebuie săștii că moartea și viața din poezia lui Robert Șerban sunt gata să se predea, să se piardă, în fața amânuntelor adunate din oglinda spartă a realității! Am fost tentat dintru început să tratez cartea semnată de cei doi artiști ca pe una clasică, de poeme ilustrate, cu care suntem deja obișnuiți de multă vreme. Mai întotdeauna, în mijlocul ilustrațiilor tronează autorul, poetul de cele mai multe ori, existând mereu pornirea de a duce ilustrațiile în direcția explicitării vizuale a textului, slăbind de cele mai multe ori valoarea acestuia, răpindu-i cititorului libertatea de a-și imagina singur cum stau lucrurile în acel câmp narativ. Nu se întâmplă asta cu cartea celor doi, despre care am scris aici, din această cauză mi-am și dorit să văd expoziția lui Pavel Vereș neînsoțită de poezia lui Robert Șerban. Pentru căși la a doua lectură a cărții am avut senzația că ele sunt trase ca un fel de cortină peste drama, trama, tragedia lecturării vieții așa cum o face Robert Șerban. Colocvialul om de televiziune, convivul foarte expansiv, surâzând mai mereu, Robert Șerban, este greu de imaginat în cea mai profundă intimitate a sa strângând cu dârzenie, printre lacrimi, pumnii pentru a învinge moartea căreia i-a fost predestinat și căreia ar trebui să-i smulgă măcar și un vers care să-i supraviețuiască. Până la un punct, încerc această evaluare, el este un vrednic urmaș al lui Marin Sorescu, cel de până în La Lilieci!

Petre Tănăsoaica

(Publicat în "România Literară" Nr:24, 02.06.2017)

Literă și imagine, ca la jazz

Majoritatea cărților de poezie însoțite de ilustrații sunt un fel de căsătorii regale mai mult sau mai puțin morganatice. Sunt convins că știți care e statutul părții de rang nobiliar inferior într-o asemenea relație, dar poate că nu ar fi de prisos și o precizare cu privire la destinul postum într-un asemenea cuplu. Așadar, după trecerea la cele veșnice a celor doi, sicriul partenerului inferior social este așezat mai jos cu 30 de centimetri. Cam așa e și povestea cu ilustrațiile în majoritatea volumelor de poezie ilustrate, cu deosebirea că diferența este una apriorică, prenatală.

Spun asta fiindcă, de regulă, ilustrațiile sunt inserate în corpul volumului și, de cele mai multe ori, sunt ilustrații indiferente la conținutul cărții. Știu nenumărate asemenea volume de excelentă poezie și de excelente ilustrații care, din păcate, nu stau nici împreună firesc, nici nu își fac vreun serviciu. De ce? Probabil fiindcă imaginile sunt despărțite de text, iar textul nu pare irigat de imagini. Adică nu se comportă asemenea cărților de povești. Ei bine, iată că Pavel Vereș și Robert Șerban reușesc performanța să nască o carte despre care nu știi dacă este o carte de poezie a lui Robert Șerban ilustrată de Pavel Vereș sau o carte de „digital art” a lui Pavel Vereș cu poeme de Robert Șerban (Ascuns .n transparență , cu o prefață de Mircea Mihăieș, Polirom, 2017). Dacă ar trebui să spun ce este mai mult această carte, aș spune că este o suită

caleidoscopică de grafii în care literele poemului sunt, mai întâi, lipsite de sens. Iar în clipa în care ochiul îşi însușește rafinamentul imaginii, cuvintele prind sens și se lasă citite modificând, la rândul lor, pertinent, misterul imaginii.

Da, fiindcă textele lui Robert Șerban (parte din ele inedite, parte deja publicate) nu intră doar în logica citirii, ci, mai întâi, în logica privirii. E o minunată scenografie a sensului în care melodica textului este însoțită de culoare și compoziție. Cu accente fine, în roșu, cu ruperi de ritm, cu tăceri și „vacarm”, cu pagină neagră, cu linii și semne ce apar pentru vers, cu „fără nimic”. Ca un jam session jazzistic în care cei doi improvizează la instrumentul cuvânt și instrumentul imagine. Iar „tema principală” – ca să vorbesc tot în termeni muzicali – este cea a Centrului Ființei: pentru Robert, Cel al Ființelor

Dragi, pentru Pavel, cel Lumii Rescrise. Astfel că ei îți aduc în carte nu doar „semne” ce țin de condiția lor de artiști, ci și din banalul cotidian: Pavel încorporează desene ale Crinei, fiica lui Robert, iar Robert își aduce în vers, tot mai mult, confesiunea, viața.

Nu în ultimul rând, Ascuns .n transparență e o carte despre cum Obiectul Carte va mai fi viu încă mult timp de acum înainte.

Marcel Tolcea

(Publicat în revista "Orizont", Nr:12, 2017)

ascuns în transparență

diverse lucrări

fine art project

expoziția întâlniri