Despre mine - pavelveres.ro

Robert Şerban

Un artist polimorf şi rafinat

La 21 de ani, în 1975, pe când era student la secţia Pictură a Facultăţii de Desen din Timişoara, Pavel Vereş a deschis prima expoziţie personală, ce sta sub semnul talentului autentic ce îşi căută formula care să îl reprezinte cel mai bine. De atunci, prezenţa sa pe simeze a avut o bună ritmicitate, dorinţa artistului de a se confrunta cu publicul fiind constantă. Şi tot constante – căutarea continuă de informaţie vizuală, cât şi dorinţa de a fi în miezul evenimentelor culturale, atât ca spectator, cât şi ca actant. O mărturiseşte chiar artistul: “Ceea ce simţeam atunci faţă de artă, era o dorinţă de nestăvilit de a consuma mult, cât mai mult cu putinţă din producţia artistică de bună calitate, care avea acel suflu nou, acel ceva care mă captiva mai ales prin problematica pe care o propuneau lucrările şi, nu în ultimul rând, prin noutatea de mijloace tehnice surprinzătoare, care făceau ca expresia plastică să atingă corzi nebănuite ale sensibilităţii mele. Mă cucereau, mă puneau într-o stare de bine, unele chiar de şoc, în sensul bun al cuvântului, acele lucrări care veneau dintr-o altă lume, halucinante prin diversitatea lor, prin faptul că nu puteau fi puse în cadre, şabloane sau genuri”.

Emulaţia culturală îi dădea un sentiment al maximei libertăţi, deşi în ani ’80 cenzura comunistă, mai ales la Timişoara, era tot mai pregnantă. La 27 de ani, datorită calităţilor sale artistice, Pavel Vereş a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Timişoara. Totodată, face parte din Atelier 35, fiind, alături de Călin Beloescu, liderul grupării. În acea perioadă, făcea o pictură de studiu al unor obiecte din atelier pe care le ipostaziază în diferite scenografii, uneori schimbându-le doar locurile între ele.

Pânzele de la expoziţia din 1985, de la Galeria “Helios”, au un aer arhaic, o vetusteţe regală. Recurge la trompe l’oeil – tehnică dificilă, dar spectaculoasă în efecte, ce aminteşte de pictura olandeză a secolului al XVII-lea. Fie că sunt cărţi vechi legate strâns una de alta cu o funie, fie că sunt faldurile unei draperii, sfeşnice de lumânări, clopote, ochelari etc., obiectele lui Vereş sunt senzuale şi melancolice. Deşi au acurateţea şi limpezimea pe care meşteşugul artistic le face să pară aievea, tablourile sunt, în fond, nişte labirinuturi în care privirea se pierde. Se lasă pierdută. Vechii maeştri sunt reactualizaţi de către tânărul artist, dar nu la modul mimetic, ci din postura ucenicului care-şi “reîncarnează” profesorii.

Harul de pictor şi desenator al lui Vereş îl propulsează în atenţia criticilor de artă. Expoziţia sa din 1986, de la Galeria “Pro Arte” din Lugoj, o determină pe Anca Vasiliu să remarce meticulozitatea şi răbdarea pe care timişoreanul le topeşte în lucrările sale, dar şi importantele sale vecinătăţi: “… desenele de acum au, uneori, fineţea unor detalii infime, nesemnificative, din pasteluri de Renoir, Degas sau Watteau”.

Apariţia noilor tehnologiilor, dar mai ales a computerului, a avut asupra demersului artistic, de după Revoluţie, al lui Pavel Vereş o influenţă importantă. A folosit computerul pentru a crea “artă digitală”, iar utilizarea acestuia a amprentat atât forma de exprimare, cât construcţia lucrărilor.

Noile tehnologii au generat noi expresii, dar şi noi concepte în artă. Noutatea limbajului l-a cucerit pe Vereş, oferindu-i şansa de a-şi lărgi şi mai mult câmpul de creaţie şi de a-l prospecta cu asiduitate.

Computerul i-a oferit, prin programele sale, posibilitatea de a aborda “altfel” teritoriile graficii. Imprevizibilul şi spectaculosul vizual îşi fac loc în opera artistului. Este important de deschis o paranteză şi de spus că Pavel Vereş este prin artiştii timişoreni ai generaţiei ’80 pentru care imaginea de tip fotografic a fost prezentă chiar de la debutul său, prin esenţializarea expresiei ei plastice. Imaginile captate cu aparatul foto erau transpuse pe pânze, dar nu înainte, bineînţeles, de fi trecute prin “laboratorul” personal, în care imaginaţia, hazardul, curiozitatea erau “substanţe” principale. “Perspectiva din care priveam eu lucrurile nu numai sub aspect formal, dar şi în înţelesul lor cel mai profund, era perspectiva obiectivului aparatului de fotografiat, a cadrului, a stop-cadrului, a momentului esenţial capabil să spună întreaga poveste. Şi pun în fiecare lucrare a mea o poveste. Povestea este, din punctul meu de vedere, prezentă în toate lucrurile şi ea este cea care contează”, spune Vereş.

Expoziţia intitulată Podul, de la Galeria “Calina”, din 2008, a propus privitorilor o serie de poveşti vizuale pline de mister. Pentru oricine care a copilărit la casă, podul este spaţiul imprevizibil, generator de emoţii şi chiar de spaime. Şi pentru artist este la fel, suitul în podul casei fiind rememorat ca un act de mare curaj, dar şi ca unul iniţiatic. Un drum al copilului spre maturitate, al învingerii fricii, al înăbuşirii ei. Imaginile sunt fotografii prelucrate, mixed media, colaje, ulei pe pânză. Acest amalgam de tehnici este dovada disponibilităţii şi interesului pentru diversele procedee al lui Vereş. Captare în oglinda timpului este un mixaj de fotografii vechi, în care apar personaje şi obiecte ciudate (un instrument de suflat) în arealul vag luminat al podului.

În Duhul podului, care este o pictură în ulei, atmosfera este luminoasă şi tihnită, în total contrast cu Oglinzile capcană, în care o pasăre în zbor, cu aripilie larg deschise, tensionează puternic imaginea. Spaţiu claustrant, unde zborul devine imposibil, iar libertatea se restrânge brusc, podul are o serie de taine ce trebuie descoperite, căci ele ţin de secretele nespuse ale copilăriei, ale unei vârste ce potenţează întreaga viaţă. Scara podului are în finalul ei nu doar alcătuirea de bârne şi ţigle, ci şi lumina soarelui ce răzbate prin acoperiş. E un drum în trepte ce duce în lumină. Ferestre şi aripi pentru suflet e o lucrare creată din suprapuneri de imagini, două ferestre, păsări zburând, un perete interior al unei case şi, ca o efigie în mijlocul lucrării, imaginea artistului care (se) fotografiază.

Pavel Vereş a făcut, de-a lungul carierei sale, grafică de carte (ilustraţii, coperte, layout) şi afişe, dovedindu-se a fi unul dintre cei mai rafinaţi graficieni pe care Timişoara i-a dat artei vizuale.